Viţa de vie este cunoscută de către pasionaţii viticulturii ca o plantă care nu este rezistentă la temperaturile foarte scăzute. Aceasta este o plantă sensibilă care necesită îngrijiri suplimentare pe perioada iernii. Protecţia acesteia trebuie să înceapă timpuriu, odată cu finalul toamnei şi trebuie să includă activităţi care să prevină îngheţul acesteia.
Aceste activităţi trebuie să aibă loc la nivelul solului şi pot fi efectuate manual sau cu ajutorul unor utilaje. Mai exact, protecţia viţei de vie pe timpul iernii presupune îngroparea acesteia parţial sau în totalitate. Această procedură favorizează înrădăcinarea, creşterea lăstarilor, fortificarea plantei şi protejarea împotriva afecţiunilor cauzate de factori externi precum temperaturile foarte scăzute sau dăunatorii. În România, viţa de vie, situată în special în zona Transilvaniei, a Moldovei şi în alte zone de câmpie, este predispusă la afecţiuni datorate îngheţului, mai mult decât viţa de vie din alte zone ale ţării.
Îngroparea viei se face în timpul toamnei, imediat după căderea primelor frunze, acolo unde pierderile de ochi sunt mai mari decât normale. Există câteva soiuri de viţă de vie care sunt mai sensibile la îngheţ decât restul din aceeaşi categorie şi anume Cardinal, Afuz Ali, Sultanina sau Merlot. Această activitate de protejare a viţei de vie trebuie să fie finalizată până la prima jumătate a lunii noiembrie, în special în cazul soiurilor sensibile. Procedura propriu-zisă constă în săparea în jurul unui butuc, construirea unui muşuroi şi a unui pat de pământ în dreptul acestuia. În continuare, coardele rămase vor fi adunate şi curbate urmărind direcţia lor naturală. Acoperirea finală a viţei de vie trebuie să fie de cel puţin 10 cm, cu un strat de pământ. Baza tulpinii necesită o protecţie în acelaşi fel. Îngropatul manual necesită o forţă de muncă foarte mare şi durează considerabil mai mult decât în cazul în care are loc mecanizat, cu ajutorul plugului cultivator adaptat îngropării.
Muşuroaiele create astfel protejează viţa de vie pe durata întregii ierni. Atunci când temperaturile sunt extrem de ridicate pe o perioadă lungă de timp, încheierea perioadei de vegetaţie poate să aibă loc prematur, moment în care această plantă va intra în repaus. Persoanele care activează în domeniul viticulturii vor trebui să aiba în vedere şi factori precum amplasarea viilor în pante, existenţa secetelor sau amplasarea elementelor de rod la o înălţime prea mică faţă de sol. Aceşti factori pot favoriza îngheţul şi pierderea mugurilor în totalitate.
Realizarea tuturor procedurilor la timp, într-un mod corect, va aduce rezultate foarte bune pe perioada anilor care urmează. Aratul este, de asemenea, o activitate importantă care se realizează în perioada imediat următoare recoltării. Adâncimea optimă este de 20 de cm pentru aratul viţei de vie, iar administrarea îngrăşamintelor şi reînnoirea desfundatului poate să fie făcută cu o frecvenţă între 3 şi 6 ani. Este important de ştiut că primii 3 ani de la plantare sunt cruciali pentru viţa de vie, iar fiecare dintre aceştia necesită proceduri specifice precum mobilizarea solului, controlul lăstarilor, spargerea crustei formate la suprafaţa muşuroaielor după ploaie, copcitul plantei, udarea, plivitul, legatul lăstarilor, cârnitul lăstarilor, completarea golurilor, etc.