Altoirea reprezintă un procedeu des întâlnit în agricultură, folosit pentru a combina proprietăți ale mai multor plante. În cazul pepenilor, avantajele principale ale altoirii sunt controlul asupra bolilor de sol, îmbunătățirea adaptabilității plantelor și creșterea producției și a calității.
Metodele de altoire cele mai folosite sunt cea prin tăiere, prin lipire, prin apropiere sau prin inserție directă.
Cea mai populară dintre metode este cea prin tăiere laterală în unghi de 45 de grade. Aceasta are un procent de prindere la altoire foarte mare, oferă cea mai mare suprafață de contact între altoi și portaltoi și ocupă mult mai puțin timp pentru agricultor. Metoda presupune existența a cel puțin unei frunze la portaltoi și altoi. Procesul propriu-zis constă în tăierea unui cotiledon al portaltoiului împreună cu nodul de creștere.
Altoiul este fixat apoi pe acesta folosind un clește special pentru altoire. Dezavantajul acestei metode este controlul foarte atent necesar asupra temperaturii, umidității și luminozității zonei în care se pun răsadurile.
Astfel, după altoire este necesară asigurarea unei temperaturi de cel puțin 25 de grade, a unei umidități de 95-98% și folosirea luminii artificiale astfel încât durata de iluminare să fie de 16 ore pe zi. Pentru altoirea pepenilor prin lipire se păstrează condiția existenței a cel puțin unei frunze de fiecare parte. Metoda presupune realizarea unei crestături pe lăstarul portaltoilui cu ajutorul unei lame. Aceasta trebuie să fie destul de mare pentru a permite lipirea ulterioară a altoiului.
Altoiul urmează a fi tăiat în același unghi de la jumătatea tulpinei și lipit de portaltoi. Pentru o prindere bună este folosit un clește pentru altoire. Răsadul obținut trebuie păstrat într-o încăpere cu umiditate ridicată și o temperatură mai mare de 25 de grade. Dezavantajele acestei metode sunt controlul amănunțit necesar asupra temperaturii și umidității și necesitatea tăierii părții de sus a răsadului după vindecarea locului în care a avut loc lipirea. Munca este una mult mai migăloasă față de metoda anterioară.
Altoirea pepenilor prin apropiere constă în crestarea altoiului și portaltoiului cu o lamă și lipirea acestora cu o folie metalică în dreptul crestăturilor, pentru a facilita apropierea. După altoire răsadul trebuie plantat într-o celulă de dimensiunea unei tăvi cu alveole. Rădăcinile altoiului și portaltoiului trebuie să se afle în aceeași celulă. Avantajul principal al acestei metode este că nu necesită un control amănunțit al temperaturii și umidității. Dezavantajul este acela că după vindecarea zonei de prindere este nevoie ca partea de sus a portaltoiului (frunzele) să fie tăiată. Ulterior va trebui îndepărtată și rădăcina altoiului, după 2-3 zile de la îndepărtarea frunzelor.
Nu în ultimul rând, altoirea pepenilor prin inserție constă în îndepărtarea frunzei reale a răsadului altoiului împreună cu nodul de creștere. Acest lucru poate fi realizat cu un obiect ascuțit de forma unui cui. Frunza de altoi urmează a fi introdusă într-o crestătură făcută pe tulpina portaltoiului.
Pentru plantarea răsadurilor este necesară călirea acestora cu 10-15 zile înainte de plantarea în câmp. Astfel, temperatura se scade treptat până când ajunge valoarea mediului în care răsadurile urmează să fie plantate. Această metodă este ceva mai solicitantă și mai pretențioasă, necesitând atât mai multă îndemânare, cât și controlul cel mai strict asupra temperaturii și umidității.
Indiferent de metoda de altoire aleasă, înainte de plantare, răsadurile trebuie adaptate la temperatura mediului în care urmează să fie crescute. Cu 10-15 zile înainte de plantare temperatura trebuie astfel redusă treptat până când atinge valoarea mediului. Momentul ideal pentru plantare este dependent în primul rând de temperatura solului.
Este recomandat ca o cultură altoită de pepeni să aibă 2500 – 3000 de plante pe hectar.