Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în prima
săptămână de la lansarea campaniei SAPS 2010, au fost depuse 54.000 cereri de
plată, pentru o suprafaţă de circa 242.000 hectare.
Dintre cei 54.000 de fermieri care au depus cereri de plată, peste 11.800 şi-au
completat declaraţia de suprafaţă utilizând aplicaţia IPA Online. Precizăm că, până în
prezent, aplicaţia IPA Online a fost accesată de 54.836 de fermieri, pentru o suprafaţă
de 993.952 hectare. Este important de menţionat că fiecare fermier care şi-a completat
declaraţia de suprafaţă prin intermediul IPA Online trebuie să depună la Centrele APIA
şi o cerere de plată.
Reamintim că APIA a lansat 1 martie 2010, campania de primire a cererilor de
plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă.
Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună
la Centrele APIA, în intervalul 1 martie – 17 mai 2010, o singură cerere de plată. Pentru
depunerea cererilor de plată începând cu data de 18 mai se vor aplica penalităţi de 1%
pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 11 iunie 2010, cererea de sprijin
nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs.
Sursa: apia.org.ro